Situaţia dosarelor ANRP este cunoscută în toată ţara, ca urmare a
nepăsării autorităţilor în soluţionarea acestora. Peste 40.000 de
proprietari care şi-au depus dosarele la ANRP aşteaptă degeaba
despăgubirile prevăzute de legile 9/1998 si 290/2003 , dosarele lor
fiind in evidenţele instituţiei de şapte ani de zile, intacte.
Întrucât ANRP invocă lipsa fondurilor, în ciuda hotarârilor deţinute de
la Consiliul Judeţean, zeci de mii de români asteaptă în zadar banii pe
care cel mai probabil, nu-i vor mai vedea niciodată. Si cu toate
acestea, bani se dau! Se dau celor care au hotărâri obţinute prin
instanţă, respectiv celor care au încercat pe cale judiciară obţinerea
sumelor ce li se cuvin.
Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea
notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele
conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea
notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda
ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a
imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă
acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii
demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele
proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire la
Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării
stabilite de aceasta.
Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care nu au fost soluţionate
până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de
proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale,
însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu
soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,
ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând
propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia
juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga
documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care
descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită
şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data
adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr.1.329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal
de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor
documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor
motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de
titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data
intrării în vigoare a noii legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus
acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la
analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii
cererii de restituire în natură.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea
dosarelor, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a
fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau
societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de
evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori
desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul
de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va
conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate
titlurile de despăgubire.
În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea
dosarului spre reevaluare.
CĂI DE ATAC ÎN JUSTIŢIE
Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu
contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestaţia suspendă exerciţiul
dreptului de dispoziţie asupra titlului de despăgubire al titularului.
Despre contestaţii se va face menţiune în evidenţele ţinute de entitatea
care îndeplineşte funcţii de registru şi depozitare pentru Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
După constituirea Fondului "Proprietatea" şi desemnarea societăţii de
administrare, odată cu comunicarea deciziilor adoptate de Comisia
Centrală, societatea de administrare a Fondului "Proprietatea" şi
entitatea de depozitare şi înregistrare a acţiunilor Fondului
"Proprietatea" vor fi înştiinţate de Secretariatul Comisiei Centrale
despre existenţa oricăror litigii sau proceduri administrative
prealabile, în curs de desfăşurare, având ca obiect deciziile emise de
Comisia Centrală.
În cazurile prevăzute anterior conversia titlurilor de despăgubire se
va face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile
sau, după caz, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti prin care contestaţia formulată în temeiul art. 19 din titlul VII al legii a fost respinsă, în cazul în
care procedura administrativă a fost urmată de o procedură
judecătorească.
În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative
prealabile sau, după caz, judecătoreşti, a fost acordată o sumă mai mare
decât cea stabilită în titlul de despăgubire, decizia reprezentând
titlul de despăgubire se va emite de către Comisia Centrală pentru suma
astfel stabilită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Trimite comentariu